Feeds:
Articole
Comentarii

Noaptea muzeelor 2013

   Si am ajuns si aici – mare greșeala. Pe scurt, o mare de oameni colorați, diverși care se îmbulzeau pentru orice era gratuit si suna a cultura. Hipsteri wannabe sau cocalari cu swag, toti erau brusc mari pasionați de arta. Cei mai amuzanți erau aia care nu stiau de ce stau la coada. Imi plăcea sa ma gândesc ce isi închipuie ei despre ce urmeaza sa se intample: ca o fi fost coada la aprozar, ca era cu mici si bere, ca era vreo nunta de țigani sau vreo cumetrie, nimeni nu stie ce gandeau. Nevrând sa ma simt ca o sardina, am ales muzeul de arta contemporana spre vizitare, ceea ce parea o idee buna. In afara faptului ca este departe de centru si ca e cam greu de nimerit, cred ca e potrivita pentru un muzeu clădirea si se încadrează bine in concept. Despre exponate in schimb, nu prea am ce comenta. Poate sunt un gibon cu creierul neted si incult, dar,sincer, nu mi s-au parut cine stie ce. Niște colaje aruncate cam din topor, poze ușor penibile ce încercau sa transmită un mesaj, dar cam timid, niște scurtmetraje care nici nu te înfiorau,nici nu te marcau in vreun fel, pe scurt am venit bou si am plecat tot cam asa. Pe la 12, pulsul orașului a revenit la normal, lumea a migrat ușor spre centrul vechi, ca doar asta cu muzeele a fost un pretext sa ne îmbătam la „apa minerala de dupe” si era cum se poate mai nasol. Oriunde te duceai era aglomerat si plin de imbecili semibauti care se opreau în mijlocul drumului, ca doar știau ei o străduța obscura ca sa scape de aglomerație, dar de departe cele mai deranjante erau găștile alea de 20 de persoane care nu se hotărau unde sa meargă si nici nu puteai sa treci de ele. Pe scurt, un haos total, o îmbulzeala nesimțita ce nu merita luata in calcul nici dacă ai fost închis într-o peștera timp de douăzeci de ani si singura data când socializai era când vorbeai cu reflexia ta în roua, dimineața. Clar nu mi-a mers la cămara sufletului !

Anunțuri

Florala.

– Buna ziua, vreau si eu niste flori..

– De care sa fie?

-Pai astea ce sunt?

 -Frezii.

– De astea sa fie…Vreau 3 fire.

-Bine baiatu’ -15 lei.

(Dupa cateva momente in care mi le alege si impacheteaza) Poftim, 25 de lei!

-Pai cum doamna, aici sunt 5 fire?

– Aaa pai da 3 si cu 2, 5 -25 de lei!

-Doamna eu v-am cerut 3 fire, nu 5!

-Pai da, 3 si cu 2, 5 -25 de lei, da?

-Nu! Ca nu asta v-am cerut..

-Lasa baiatu’ ca-ti fac oferta…

-Bine, lasati-le asa acum…

-Gata…Le-am impachetat, 35 de lei!

-Cum doamna? ati zis 25, 5 fire..

-Pai da, 5 si cu 2, 7-35 de lei!

– Ne batem joc aici? V-am cerut 3 fire si imi dati 7? Ce naiba…

-Hai baiatu ca le-am si impachetat…

-Da nu ma intereseaza, am vorbit ceva…

-Acum ia-le si tu asa, sa nu le mai desfac..

Pozitiv.

Pozitiv.

   Nu am mai scris nimic de bine de ani de zile si m-am gandit ca ar fi timpul.

   Stand obsedant de mult pe facebook, am observat un nou trend: care cum isi ia un aparat mai rasarit e gata…. mare fotograf, mare. Fain frumos pana aici, nu de alta, dar nici eu nu ma pricep absolut deloc si nu pot sa ii judec. Totusi, spiritul critic si doza de aroganta nu ma lasa sa tac si nu pot sa nu observ toate pitipoancele care isi fac poze cu web-camul sau VGA-ul de la telefon si le editeaza in paint, ele fiind altfel MARI ARTISTE NEINTELESE. Nici sila nu imi mai este de cutuma asta comuna de a iesi in evidenta, de a epata. Suntem o natie de talente innascute si neintelese, care stim sa ne exteriorizam doar la niste emisiuni penibile de divertisment, colorate si cu prezentatori oligofreni sau doar atunci cand mancam mici si bem bere in curtea din fata blocului, ragaind de-o asa maniera incat se usuca florile pana la etajul 10.

  Si ca tot ziceam ca e pozitiv, pai pozitiv sa fie…

   Prin mormanul de mizerie am gasit si niste oameni cu adevarat misto. Da,da se poate si altfel, desi stiu ca e greu de crezut. Asa ca va spun cu mana pe inima ca imi place mult de o tanti fotograf. Si da, acum chiar ii fac reclama mascata aici pe blog. Tipa merita un view si un like, pentru ca cel mai important este sa incurajam cum putem chestile de genul asta, oamenii care chiar fac ceva.

O Gasiti Aici: http://www.facebook.com/pages/Andreea-Trandafir-Photography/188555744596382?sk=photos_stream

Despre CFR. (I)

   Ca tot vorbeam zilele astea cu Tudor despre periplul lui trans-european cu trenul, m-am gandit sa va impartasesc o parte dintre vastele mele experiente cu CFR.

  In prima parte, o sa va vorbesc despre cum poate deveni drumul Arad-Bucuresti o adevarata piatra de incercare in viata oricarui cetatean.

  Acum ceva timp mergeam destul de des pe ruta Bucuresti-Arad. Pana aici nimic iesit din comun. Desigur, era oribil- intarzieri interminabile si o caldura criminala in vagoane astfel ca, pana nu transpirai ca porcul si nu te deshidratai pana simteai ca lesini, nu te simteai calator cu acte in regula. Dar unul dintre aceste drumuri le-a intrecut pe toate. Ma intorceam de la Arad chiar in perioada aia cand toata lumea se credea revolutionara si facea greve, sa tot fost 2009 sau 2008- nu mai stiu. Dupa vreo 20 de minute de mers, si astea cu viteza personalului, desi suplimentul de viteza platit in prealabil spunea altceva, trenul s-a oprit. Unde? In mijlocul unui camp. Uite-asa. Ce se intamplase e simplu: conductorul si cei doi „nasi” s-au gandit sa faca ei o greva. S-au gandit bine ca si-asa erau 3, si in legere spune ca e greva de la 3 in sus. Si cum sa va explic eu mai frumos, practic ne-au dat jos din tren spunandu-ne ca ei fac greva si ca ne priveste ce facem. Dupa ce am iesit din soc am intrebat-o pe mama mirat daca asta era o gluma sau daca doar pana aici platise. Mi-a lasat de inteles ca luase bilet pana la Bucuresti si ca nu bause banii (o cred!). Sigur ca e bine si sa stai in mijlocul campului, pe langa un sat, in mijlocul lui Iulie si sa te insolezi, asta cand ai platit aproape 300 de lei ca sa ajungi acasa, dar oare nu e bine sa ajungi si la destinatie? Eu cred ca da si la fel am gandit  si in economia momentului respectiv. Dupa o lunga cautare, am dat de gara din satul langa care ma aflam, unde am avut niste discutii cam aprinse cu seful de post. ” ca nu depinde de noi, ca eu nu am ce sa fac, ca nu stiu ce faceti”, samd. Catraniti, am decis sa ne inecam amarul intr-un suc portocaliu de la magazinul „Feroviarul”. Tin sa mentionez ca desi beam aceeasi marca de suc, cu aceeasi aroma, al meu avea alta culoare fata de al mamei, dar am preferat sa nu ma gandesc la asta si sa savurez  gustul intens de medicament pe care il avea licoarea. Dupa vreo ora jumate de stat in gara si numarat cocenii de porumb, am fost anuntati ca nu mai fac greva si ca o sa plece trenul curand. „Curandul” asta a insemnat si el inca 20 de minute, astfel ca incepusem sa ma impac cu gandul innoptarii pe peron, dar nu numai cu asta ca mi-era si foame. Oare producatorii aia de suc faceau si altceva? De exemplu, nu stiu, biscuiti sau inghetata si cel mai important, as fi avut curaj sa le mananc?

       „Trenul Arad-Bucuresti a ajuns la destinatie cu o intarziere de 3 ore si 45 de minute. Pasagerii deshidratati aproape au lesinat din cauza caldurii si a insolatiei. CFR VA INTRA IN GREVA GENERALA”

       Cand ma gandesc la Flanco, automat imi vin in cap niste reclame stupide cu  frigidere sau aspiratoare care vorbeau (sau asa ceva), dar nu despre asta este vorba. Ce am cu ei sau de ce am ceva cu ei? In mare este simplu. Am fost sa imi cumpar acum ceva timp niste boxe de la ei. Pana aici totul bine, nu?  Ei bine, cum am intrat pe usa magazinului o boare de sobolan mort m-a palit. Exact, locul ala mirosea de parca uscau animale moarte. Am trecut si peste acest mic impediment si m-am adresat unui vanzator. Tipul nu avea  mai mult de 20 de ani, dar era genul ala care te priveste cu superioritate, de parca tu speli veceuri, iar el proiecteaza rachete. Privindu-l mai atent, mi-am dat seama ca era usor mahmur si ca ii era greu sa se miste prea mult, ca’ probabil ametea. Am trecut si peste asta si mi-am facut curaj sa il intreb daca are boxe. Ce a urmat este desprins din filmele cu prosti.

      ” aveti boxe? NU. pai si aduceti? NU. dar vad aici in spatele dumneavoastra un stoc intreg de boxe, astea nu sunt de vanzare? NU AUZI CA NU AM? totusi, nu as putea sa cumpar unul din seturile astea? CARE BOXE?, CA NU AM. nu auziti ca sunt aici, uitati-le!!!! LASA-MA-N PACE CA NU VAND EU BOXE! cum adica nu vindeti? UITE, PUR SI SIMPLU NU VAND BOXE! deci nu exista nicio sansa sa pot cumpara un produs pe care il aveti in stoc? NU, CA EU NU VAND. „

         Cu alte cuvinte, ce ii pasa lui daca vinde ceva? Ce ii pasa lui, daca afacerea merge? El primeste aceeasi suma de bani daca sta si doarme sau daca face ceva, asa ca bineinteles ca alege varianta usoara. Refuza sa munceasca si oricine vine sa il intrebe ceva, este alungat, de ce? Ca e mai simplu asa si pentru ca nu ii pasa. M-am saturat pana peste cap de oameni ca astia, mai ales de vanzatorii ca astia. Defapt, cred ca asta este un sindrom incurabil. Sindromul vanzatorului  care  se crede important ca oamenii vin si il intreaba chestii. Undeva in creierul lui are loc o deformare, mai mult ca sigur, astfel se explica de ce vanzatorii au impresia ca sunt doctori docenti de renume mondial, doar prin simplul fapt ca lumea vine si ii intreaba. Ca doar, ei detin raspunsul, nu? Si asta ii face una dintre cele mai importante persoane. Sa fii vanzator este mai mult decat o meserie, este un act de binefacere pentru natiune. Sa cari cutii si sa inveti preturi PDR, nu e ceva ce poate sa faca oricine, iar ei sunt constienti de asta. Undeva in sinea lor, EGOul creste pentru fiecare raspuns sictirit pe care ti-l dau. Si isi permit toate astea pentru ca oricum o sa mai vina si un al doilea fraier sa cumpere ceva si iar va avea de cine sa isi bata joc, Cei care spuneau ca suntem unde suntem deoarece se fura, se inselau amarnic. In Romania, este infinit mai multa prostie decat hotie, clar.

 

P.S:     ” de cati vanzatori de la Falnco este nevoie ca sa schimbi un bec?”

 

Craciun.

Iata ca a mai venit un Craciun… Bucurati-va, aveti motiv sa mancati pana nu o sa mai puteti sa va sculati din pat, aveti motiv sa beti pana chemati ambulanta! Oricum, altceva nu veti intelege din aceasta sarbatoare decat ca, poate, veti primi niste cadouri, pentru ca nu nu-i asa, sunteti toti niste cuminti. De asemenea, ca orice pacatos care se respecta, piosenia va va lovi si veti umple bisericile… pana ce acestea o sa dea pe afara, cautand iertare. Pentru ce? Nu stiti, si mai mult ca sigur nici nu va pasa. Apoi o sa cumparati de toate, doar daca acestea au fata lu’ Mosu’ pe ele. Cine e asta? Iara’ nu stiti, dar chestiile cu fata lui sunt cool si e destul pentru voi. Desigur, mai mult jumatate dintre voi nici macar nu stiti ce sarbatoriti, dar chilotii si prezervativele cu Mos Craciun sunt destul ca sa gasiti motiv de petrecere. Spalati-va cu ele pe cap!

P.S: Daca mai imi trimiteti mesaje cu Iisus care nu are unde dormi si ma obligati sa il primesc sa doarma in sufragerie, jur ca nu scapati vii, ca s-asa cu bradu asta nu mai e mult loc!

Destul cu mine.

Va urasc pe voi posesori de caini care va lasati caini sa se cace in fata blocului meu. Eu va urasc pe bune si de cate ori vad urmele cainilor vostri in fata pasilor mei imi imaginez tot felu de chestii dureroase intamplandu-se voua. De asemenea urasc cersetorii din fata super marketului langa care stau. Sunt cei mai parsivi oameni, astia chiar se joaca cu mintea ta! Pei da. Cand iesi cu sacosele pline si il vezi acolo cum sta pe jos si te roaga sa ii dai o bucata de paine si face si ochii aia de om sarac… Mai are putin si chiar te face sa crezi ca e real. Dar dai sa pleci si te injura printre dinti pentru ca nu i-ai lasat nimic si vraja se rupe. Unii dintre ei cersesc atat de prost incat ma fac sa cred ca pana si cersetorii aia „profi” au plecat din tara la munca. Da, da, la fel ca medicii care pleaca sa opereze afara pe multi bani si cersetorii profi au plecat din tara sa cerseasca pe multi bani. Unde sunt cersetorii de alta data care macar pentru 3 secunde iti inspirau mila?
Mi-e sila deja. Inainte lucrurile astea ma amuzau, dar deja mi-e sila de voi toti. Eu nu glumesc, eu chiar va urasc!