Si am ajuns si aici – mare greșeala. Pe scurt, o mare de oameni colorați, diverși care se îmbulzeau pentru orice era gratuit si suna a cultura. Hipsteri wannabe sau cocalari cu swag, toti erau brusc mari pasionați de arta. Cei mai amuzanți erau aia care nu stiau de ce stau la coada. Imi plăcea sa ma gândesc ce isi închipuie ei despre ce urmeaza sa se intample: ca o fi fost coada la aprozar, ca era cu mici si bere, ca era vreo nunta de țigani sau vreo cumetrie, nimeni nu stie ce gandeau. Nevrând sa ma simt ca o sardina, am ales muzeul de arta contemporana spre vizitare, ceea ce parea o idee buna. In afara faptului ca este departe de centru si ca e cam greu de nimerit, cred ca e potrivita pentru un muzeu clădirea si se încadrează bine in concept. Despre exponate in schimb, nu prea am ce comenta. Poate sunt un gibon cu creierul neted si incult, dar,sincer, nu mi s-au parut cine stie ce. Niște colaje aruncate cam din topor, poze ușor penibile ce încercau sa transmită un mesaj, dar cam timid, niște scurtmetraje care nici nu te înfiorau,nici nu te marcau in vreun fel, pe scurt am venit bou si am plecat tot cam asa. Pe la 12, pulsul orașului a revenit la normal, lumea a migrat ușor spre centrul vechi, ca doar asta cu muzeele a fost un pretext sa ne îmbătam la „apa minerala de dupe” si era cum se poate mai nasol. Oriunde te duceai era aglomerat si plin de imbecili semibauti care se opreau în mijlocul drumului, ca doar știau ei o străduța obscura ca sa scape de aglomerație, dar de departe cele mai deranjante erau găștile alea de 20 de persoane care nu se hotărau unde sa meargă si nici nu puteai sa treci de ele. Pe scurt, un haos total, o îmbulzeala nesimțita ce nu merita luata in calcul nici dacă ai fost închis într-o peștera timp de douăzeci de ani si singura data când socializai era când vorbeai cu reflexia ta în roua, dimineața. Clar nu mi-a mers la cămara sufletului !
About a Town 